Streaming
×

🇷🇴 Interviuri – Selecția Națională 2026 I Paula Leahu


7 February 2026 at 10:21 AM

By Mircea Onea



Share this content:


Eurovision nu este doar un concurs, ci o stare de spirit. Este locul unde muzica devine poveste, unde emoțiile se transformă în spectacole memorabile, iar artiștii își asumă curajul de a se face auziți pe o scenă care trece dincolo de granițe. Selecția Națională Eurovision 2026 aduce în prim-plan voci, stiluri și viziuni diferite, unite de aceeași dorință: să reprezinte România prin muzică autentică și relevantă.

În această serie de interviuri, ne apropiem de artiștii care au intrat în competiție și le descoperim parcursul, inspirațiile, emoțiile din culise și mesajele din spatele pieselor cu care au ales să se prezinte în fața publicului. Dincolo de lumini, clasamente și verdicturi, sunt oameni, povești și multă muncă – iar aici le dăm spațiul să fie spuse pe îndelete.


Este timpul să o cunoaștempe Paula Leahu, una dintre cei 68 de semifinaliști ai Selecției Naționale Eurovision 2026!

Cine ești tu, dincolo de scenă? Cum te-ai descrie în câteva cuvinte pentru cineva care te descoperă acum?

Eu sunt Paula și, după zisele celor din jurul meu, sunt cel mai ”fun” om pe care îl cunosc. Evident, toată distracția e și o pătură care acoperă o lume interioară extrem de complexă și întunecată pe alocuri. Dar despre asta vorbesc în piese. Piese pe care le scriu pentru mine, dar și pentru alți artiști.


Cu ce te ocupi în viața de zi cu zi, atunci când nu ești în studio sau pe scenă?

Sunt un artist independent care în ultima perioadă a dezvoltat o pasiune pentru a călători prin Europa și a scrie muzică cu oameni noi, în locuri diverse. Pe lângă timpul petrecut în studio, creez conținut de social media alături de o echipă de care sunt extrem de mândră.


De unde a pornit pasiunea ta pentru muzică? Există un moment sau o persoană care a declanșat totul?

Acel moment s-a întâmplat, cel mai probabil, înainte să fiu capabilă să stochez amintiri. Copilăria mi-a fost marcată de fratele mai mare, muzician, precum și de mulți alți membri ai familiei, fie instrumentiști cu studii, fie pasionați cu voci senzaționale. Muzica și dansul au fost metoda mea de a-mi arăta fericirea și, în același timp, refugiul meu atunci când greutățile mă loveau.


Cum ți-a venit ideea să participi la Eurovision? A fost un vis vechi sau o decizie spontană?

A fost un vis care fierbea de foarte mulți ani la foc mic. Odată ce a apărut piesa potrivită, am simțit instant nevoia să scot ideea din arhivă și să merg mai departe.


Care este mesajul piesei cu care vii la Eurovision? Ce ai vrea să simtă sau să înțeleagă oamenii când o ascultă?

Am scris piesa cu gândul la cineva drag, pe care mi-am dorit mereu să îl ajut, dar nu era de competența mea să fac lucrul ăsta. Când eram în studio, la Londra, am început să vorbesc cu ceilalți autori despre background-ul meu, despre faptul că societatea în care m-am născut încă ne forțează să ne încadrăm în anumite tipare pentru a fi considerați „normali”. Am avut multe persoane în jur care au adoptat „normalul” ca pe un stil de viață, din frică, plătind cu prețul fericirii lor. Le dedic lor piesa asta, în speranța că într-o zi vor lua postura de luptători, mă vor ține de mână și vor merge cu capul sus, fără frică. Chiar și în această lume mare și plină de răutate, poți alege ca în jurul tău să ai flamingo roz și sclipici, pentru că, odată ce te accepți pe tine, o să atragi în jurul tău oameni care te vor accepta la rândul lor și vor deveni pilonii tăi de siguranță.


De când urmărești concursul Eurovision? Ții minte prima ediție care te-a marcat cu adevărat?

În copilărie, Eurovisionul era o sărbătoare în familia mea. Era cea mai intensă săptămână pentru mine, iar mama era mai indulgentă și mă lăsa să mă uit până la final, chiar dacă semifinalele erau în timpul serilor de școală. Prima ediție care m-a marcat cu adevărat a fost anul în care Natalia Barbu a reprezentat Republica Moldova cu piesa Fight. A fost momentul în care am descoperit capacitățile vocii mele, încercând să o imit. Am fost fascinată de ce poți obține de la acest instrument muzical cu care ne naștem și am devenit curioasă să îl dezvolt.


Dacă ar fi să faci un top 3 piese Eurovision din toate timpurile, care ar fi și de ce?

Ruslana – Wild Dances. O artistă desăvârșită cu o piesa extraordinară. Ador femeile puternice și faptul că o asemenea prestație a existat în 2004, mă fascinează până în prezent. Îmi plac piesele dinamice cu mult dans și cu un show care te ține în tensiune până la final.
Zdob și Zdub – Bunica bate toba, a devenit un cult classic în țara unde m-am născut.
wrs – Llamame. Cred că datorită acelei prestații s-a schimbat percepția asupra Eurovisionului în România și am devenit mai curioși și mai deschiși la a avea piese mai diverse și showuri pline de personalitate.


Cu ce artist de la Eurovision ai vrea să faci o colaborare, dacă ai avea ocazia, și ce crezi că ar ieși din asta?

În momentul de față aș vrea să fac o piesă cu Akylas din Grecia. Simt că ar ieși ceva extrem de interesant și catchy.


De ce crezi că ar trebui oamenii să asculte piesa ta? Ce o face diferită sau specială?

Dați un play – ascultați 5 secunde. Dacă v-a prins, faceți parte din publicul meu, dacă nu – există extrem de mulți alți artiști talentați în piesele cărora vă puteți regăsi. Dacă vă place să dansați, dinamismul, muzica pop electronică și nu vă e frică de un sound ușor mai agresiv – urmăriți-mă 🙂


Dacă cineva te vede pentru prima dată la Eurovision, ce ai vrea să-și amintească despre tine?

Fata pe good vibes care a cântat ceva despre lupta cu presiunile sociale și flamingo roz 🙂


Urmăriți-ne mai departe pentru mai multe interviuri ale artiștilor calificați în etapa următoare a Selecției Naționale Eurovision 2026, dar și pe paginile noastre de socializare!


Category: 🇦🇹 Vienna 2026


Mircea Onea

Editorial Writer